Cristi și domnul Ilie

Domnul Ilie desfăcu cutia de bere și bău trei guri, după care zise:

— Bă, mie îmi place de Putin.

Cristi, privindu-l cu atenție și trăgînd din țigară, întrebă:

— Dar de ce?

— Cum de ce, bă Cristi? Păi ăsta e patriot, bă. Nu-i e frică de toți căcații.

— Dar de care căcați nu-i e frică, domnu’ Ilie? continuă Cristi mijind ochii.

— Bă Cristi, mie poți să-mi spui nea Ilie, că nu mă supăr.

— Nea Ilie.

— Așa.

— De care căcați nu-i e frică lui Putin?

— Păi bă Cristi, lui Putin nu-i e frică de căcații de care ți-e frică ție, rîse domnul Ilie.

— Mie mi-e frică de căcați?

— Hai, nu te mai fandosi, că înțelegi ce zic. De toți papagalii ăștia la care faceți voi sluj.

— Nea Ilie, hai să vorbim mai concret. Cu nume, cu din astea.

— A, vrei nume? De Soroș, bă Cristi. De toți căcații de la Bruxelles. Care vă zic vouă cît de lung să fie castravetele. Măcar ăsta, Putin, e patriot. Ce zice el, aia e. Nu stă la discuții cu toți, cu ONG-uri, cu poponari. Omul ăsta are o misiune.

— Dar spune-mi și mie mai pe larg despre misiunea lui Putin, nea Ilie.

— Bă, lu’ ăsta i se rupe în paișpe de mine, de tine, de ce vrem sau nu vrem noi. Ăsta e patriotismul. Să te ții de ce faci și să nu te încurci în detalii.

— A, deci noi… noi ne încurcăm în detalii. Dar mai exact…

— Bă, știi ce? întrerupse domnul Ilie. Uite de aia o să pierdeți voi. Că sunteți momîi. Momîi, bă. Poți să te uiți strîmb la mine cît vrei. Ce-a făcut ăștia, bă? Ăștia de la putere? N-a făcut nimica.

— Pe cîtă vreme Putin…

— Bă, măcar omul face ceva. A zis că Crimeea e a lui? A luat-o. E a lui. A zis că Ucraina e a lui? A luat-o. Și o să fie a lui. Pînă și America se pișă pe ea de frica lui Putin. Nu vezi?

Cristi stinse țigara și-și mai aprinse una. Se gîndea la un exemplu zdrobitor. Domnul Ilie, care-i prinsese gîndul, nu-l lăsă să vorbească:

— Ați dat-o în bară toți. Vă fuge pămîntul de sub picioare. Vă e frică, bă. Mie nu mi-e frică. Eu dacă…

— Deci, dacă vine acuma Putin peste tine, nea Ilie, ție nu ți-e frică.

— Nu mi-e frică. Să vină. Că vine și peste voi.

— Cine suntem noi, nea Ilie?

— Voi, ăștia, de plecați de la oraș ca niște obosiți și vă luați case la țară. Care votați cu poponarii. Mă piș pe ea de Europa voastră. Mie rușii nu mi-a făcut nimica.

— Și crezi că, dacă vine rusul peste tine, ție nu-ți face nimica?

— Nu vine, bă Cristi, niciun rus peste mine. He-he. Vezi că ți-e frică? Ți-e frică.

— Și n-au venit rușii peste bunicii noștri, nea Ilie?

— Du-te bă de aici, cu spaimele astea. Du-te și plînge la altă masă. Uită-te la tine cum arăți. Cu ochii ăia beliți.

Cristi simți nevoia să ridice mingea la fileu.

— Auzi, bă, nea Ilie. Cînd ai turnat șapa aia în curte nu ți-a fost frică de nimeni. Ai turnat beton în legea ta și nu te-a deranjat nimeni. Ce-ar fi fost dacă te deranjam eu?

— Uite că nu m-ai deranjat. Ai zis ceva? N-ai zis nimica.

— Și dacă-ți trimiteam inspectoratul de construcții de cap, ce mai ziceai? Că nu te lasă Soroș să torni beton?

— Ce te fute pe tine grija, bă Cristi, că torn eu beton în curte? Ce, e curtea ta?

— Dar ce te fute pe tine grija, nea Ilie, că-mi cumpăr eu casă la țară?

— Hai, bă, scitir.

Și domnul Ilie bău pe îndelete, oarecum enervat că vorbise atît și nu apucase să tragă din bere.

— Du-te, bă, în pizda mă-tii, se inflamă dintr-odată Cristi, ridicîndu-se în picioare și aruncînd țigara.

— Cristian! se auzi un strigăt ascuțit. Vino încoace!

Doamna Maria, soția lui Cristi, deschisese geamul de la bucătărie.

— Sărut mînușițele, doamnă, zise tare domnul Ilie și bău toată berea din cîteva înghițituri.

Abia atunci își aminti Cristi că avea și el o bere de băut. O desfăcu ostentativ și se așeză la loc. Gestul nu-i scăpă doamnei Maria, care continuă să-și cheme bărbatul pe un ton ascuțit.

— Vezi că se supără, rînji domnul Ilie.

— Dar gunoaiele de ce nu le duci, bă, nea Ilie? întrebă Cristi, cu spumă de bere în mustață.

— Eu îmi duc gunoiul meu. Să și-l ducă fiecare pe al lui, spuse domnul Ilie.

— Cristiiii! strigă doamna Maria.

Cristi se întoarse, o privi în silă și se uită iar la domnul Ilie. Acesta se holba la el cu sprîncenele ridicate, cu colțurile buzelor trase în jos. Începea să se clatine ușurel, cu toate că ședea pe un scăunel. Dinspre casa lui Ilie se auzi un zornăit de oale.

— Băăăă, zise Cristi lungind “ă”-ul în așteptarea unei alte idei zdrobitoare, dar nu mai era atent la domnul Ilie, ci la nevastă-sa și la țipetele ei. Se ridică iar (fără ca gestul lui să provoace tulburare în adversar) și făcu doi pași în spate, spunînd că el cîștigă într-o lună mai mult decît toată pensia nenorocită a unora, că și-a luat casă la țară pentru că e patriot și că va pune mîna pe armă, nefiind un trădător și un bețiv ca Ilie. Domnul Ilie nu auzi nimic, fiindcă începuse și el să răcnească. Înjura sau se lega de pantalonii lui Cristi, de casa lui de la țară și concluziona că tot Putin, bă, tot Putin o să aibă grijă de toți și de toate, hai sictir și sărut mîna, doamnă. Pe urmă intrară amîndoi în casele lor.