la moartea pisicii
Pisica bătrînă plecă dintre noi
lăsîndu-ne singuri în vremi tulburate
primise mereu doar mîncare de soi
și trupul și fruntea îi erau sărutate
un ochi peste moarte încă nu ne-a trimis
și poate că n-o să trimită vreodată
încă nu ne-a tors la ureche în vis
și pe străzi n-a ieșit deocamdată
și-a săpat totuși loc în mîna mea dreaptă
m-a mușcat, m-a zgîriat, m-a băgat în spital
urma ei, în ciment, se găsește sub treapta
de intrare în imobil; cam atît, în final
