Nuvelă scrisă de un autor care nu știe să scrie și scrie prost

O zi din viața boxerului Marcel

Marcel se trezi din beție căzut jos, cu ochiul vînăt, și-l durea capul. Era o trezire obișnuită pentru el care era boxer de performanță, unul din cei mai buni boxeri pe care i-a dat lumea boxului românească de la Leonard Doroftei, practic o comoară națională. Dar așa știm noi să ne apărăm comorile, și ca un făcut, ni le fură alții. Pe Marcel îl furase sticla, și asta nu de ieri de alaltăieri, ci de ani de zile, de cînd îi dăduseră băieții mai mari să bea. Provenit dintr-un mediu social ca vai de capul lui, era normal să fie bețiv! Dar cum se face că, deși alții sunt în situații și mai grele și nu sunt bețivi, el era bețiv? Din șanț gîndi următoarele:

— De ce e viața așa cum e?

Era băiat rău, de cartier. Lumea îi știa de frică. Oare îl bătuseră? De aia avea ochiul umflat sau de la antrenament? Oamenii nu știu cum e viața de cartier plină de probleme cu banii, cu familiile despărțite, cu droguri, alcool și violență, Dumnezeule, câtă violență. De aceea se făcuse el boxer, ca să combată violența prin violență și-i mersese bine o vreme, dar un boxer bun nu bea dacă vrea să rămînă în ring. Asta o știe orice sportiv, însă Marcel se pare că nu știa.

Îi plăceau jumările, castraveții murați și votca. Nu-i plăcea vinul și brânza și berea. Avea o fire paradoxală. Hainele îi erau curate de n-ai fi zis că dormise în șanț. Există un Dumnezeu al bețivilor.

A ieșit din șanț și a văzut că era pe un teren viran departe de crâșma unde băuse ieri iar acum era târziu și trebuia să meargă la antrenament. Măcar atât că nu pierduse banii și telefonul mobil. A chemat un taxi și fu gata de o nouă zi.

Se uita la blocuri din taxi, și cu mintea lui de boxer Marcel și-a dat seama că sunt urâte. Mergea la antrenament. Ploua.

— Bine că nu m-a plouat când eram în șanț. Deși mi-e frig, își zise Marcel.

Înainte să ajungă la antrenament, a coborât la Dristor. Acolo era șaormăria celebră Dristor. Așa s-a dus și a cerut o șaorma mare. A mâncat repede ca un înfometat, și bău și o bere. Acum era gata să meargă la antrenament, numai să se pună cineva cu el și-ii dădea un upercut.

Când a intrat în sala de antrenament, ceilalți boxeri se antrenau de zor. Antrenorul său l-a văzut și l-a întrebat:

— De ce ai mâncat șaormă și ai băut bere, Marcel? Nu știi că ai antrenament și nu poți să mănânci și să bei?

Marcel răspunse obraznic, dar râse nevinovat:

— Ce rost are să fii celebru dacă nu poți să mănânci și să bei?

— Nu fii nesimțit, tinere, că o să-ți pară rău pentru carieră.

— Cer scuze, domnule antrenor.

— Nu-ți mai cere atâta scuze și du-te și îmbracă-te în vestiar. Miroși foarte tare, ai dormit în șanț? Fă duș.

— Da, domnule antrenor.

— Marcele, Marcele, când o să-ți vină mintea la cap? Tu realizezi ce potențial ai? Poți să ajungi un alt doilea Leonard Doroftei. Dar crezi că Leonard Doroftei dormea prin șanțuri? Asta s-o crezi tu. Și nici șaorma nu mânca

.

Marcel se duse să facă duș, făcu duș. Îi veni să plângă că de ce este așa de autodistructiv cu el însuși, dar răspunsurile la întrebările fundamentale nu sunt cunoscute. Se gândi la ironia sorții și dădu un pumn în gresia de la duș. Se tăie la mână. Cum să se mai antreneze acum? Se duse acasă.

Putea să meargă acasă iarăși cu taxiul, dar de ce să nu meargă pe jos? își zise. Merse pe jos, îi plăcea să meargă pe jos.

Ajunse la Universitate și luă un covrig de la o covrigărie. I se păru foarte bun, își mai luă un covrig, apoi o sticlă de Cola și mâncă de la McDonald's. Acum era la Romană și intră și la o plăcintărie ca să mănânce o plăcintă ca desert.

“Sunt un om mare, am nevoie de mâncare, mai ales că am și băut.”, își zise. Apoi deschise ușa de la apartamentul său și intră în casă.

Soția tocmai îl înșela cu altcineva. El a vrut să-l bată, dar amantul a reușit să scape și fugi pe scări. Marcel s-a întors către nevasta lui, care culmea culmilor, tot ea era supărată!

— De ce m-ai înșelat? o întrebă.

— Pentru că nu-mi acorzi suficientă atenție, Marcel. Ești așa de prins cu antrenamentele tale, dar și bei și mănînci.

— Femeie, te omor în bătaie! țipă la ea Marcel, dar salvarea femeii fu că i se făcu rău și Marcel se duse la toaletă ca să vomeze.

După ce termină cu vomatul se gândi la sânii soției sale Andreea, care nu mai erau fermi, ci erau lăsați. De ce nu și-a făcut operație cu silicoane? Când el era boxer de succes și făcea bani o plimbase în Tailanda, Cambogia, Kenya, Brazilia, preferând să dea banii pe experiențe, nu pe silicoane. Dar vine un moment când te gândești: și cu ce am rămas? Cu amintirile? Pe amintiri nu poți să pui mîna.

Așa că se duse la frigider unde găsi o oală de cartofi prăjiți pe care o mâncă toată după care, legănat așa ca de o mamă, ameți și se duse să se culce și dormi foarte mult. Așa trecu o zi din viața lui Marcel, dar așa erau toate!

Lausanne, feb. 1999 - mar. 2003